ADVATx®
Laser cu lungime de undă dublă 589 & 1319nm – puterea pentru regenerare: tratamente vasculare, melasma, întinerire, acnee, cicatrici, tonus și textura
MICRONEEDLING RF ENSEMBLE™
Sistem ultimă generație microneedling și radiofrecvența fracționată pentru tratamentul pielii
LASERE MEDICALE
Tratamentele de ultima generație din medicină sunt de neimaginat în ziua de azi fără lasere. Laserul este o inveție originară din anii 1960, iar de atunci s-a dezvoltat vertiginos în domenii multiple din industrie, medicină și tratamente estetice. Pentru a înțelege mai bine modul de funcționare a laserelor și implicit indicațiile acestora în terapie, este necesară expunerea câtorva informații privind construcția și funcționarea acestora.
CLASIFICAREA LASERELOR
După modalitățile de emisie a luminii laser, laserele pot fi:
- cu emisie continuă, ce pot fi utilizate continuu sau pentru durate determinate (prin manevrarea unui obturator mecanic sau întreruperea comandată a sursei)
- cu emisie intermitentă, produsă prin descărcarea bruscă de tensiuni înalte sau de unde radio în camera de rezonanță. Lumina laser astfel produsa este foarte puternică, are o durata foarte scurta și poate fi controlata cu ajutorul unui cristal birefringent pe post de obturator.
După tipul sursei de emisie, laserele se impart in:
- solide: laser cu rubin, laser Nd: YAG, Er:YAG
- cu lichide (lasere cu coloranti)
- cu gaze (CO2, Argon, Heliu-Neon)
- cu semiconductori (diode cu arseniura de galliu).
Laserele utilizate in medicină:
Laser CO2 |
lungime de undă 10.600nm |
Laser Nd:YAG |
lungime de undă 1064nm |
Laser RUBIN |
lungime de undă 694nm |
Laser ARGON |
lungime de undă 488-514nm |
Laser HELIU-NEON |
lungime de undă 633nm |
Laser KRIPTON |
lungime de undă 647nm |
Laser PULSED DYE |
lungime de undă 577nm |
APLICAȚIILE LASERELOR ÎN MEDICINĂ
- În dermatologie și chirurgie estetica tratamentul: fotoîmbătrânire, cicatrici, vergeturi, riduri superficiale, redimensionare pori, hiperpigmentări
- În gastroenterologie tratamentul: pulverizarea calculii canalului coledoc, deschiderea unei treceri care să restabilească circuitul digestiv în tumorile evoluate ale esofagului, coagularea vaselor în interiorul tubului digestiv (ulcerații, angioame), etc.
- În ginecologie tratamentul: distrugerea leziunilor precanceroase ale colului uterin, in incontinență și rejuvenare vaginală, dismenoree și anexite, pelvialgii
- În neurologie permite distrugerea unor leziuni tumorale.
- În oftalmologie laserul este utilizat in primul rand in prevenirea dezlipirii de retina, restituirea aderenței retinei și membranelor subiacente la nivelul rupturilor sau leziunilor degenerative ale retinei; cea mai importanta indicație o reprezintă retinopatia diabetică, complicație gravă a diabetului zaharat necontrolat, care constă în subțierea vaselor de sânge de la nivelul retinei, cu ruperea acestora și sângerare. Cel mai frecvent LASER-ul este folosit în corectarea viciilor de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism). Miopia se poate reduce până la 6-7 dioptrii, hipermetropia până la 3-4 dioptrii, iar astigmatismul max. 3 dioptrii. Mai multe tipuri de intervenții laser folosite în mod curent și anume: LASEK, LASIK si PRK.
- În ORL tratamentul: leziuni ale corzilor vocale și ale laringelui, patologia urechii, tumorile benigne ale pavilionului și conductului auditiv extern, otita seroasă, etc.
- În pneumologie tratamentul: distrugerea tumorilor, obstacolelor netumorale ca îngustările consecutive rămase după întubare sau traheotomie, ameliorarea confortului respirator
- În stomatologie tratamentul: frenectomie linguală, fluorizare / albire, irigare endodontică, hipersensibilitate cervicală, abces dentar, gingivoplastie, chirurgie implant, hemostaza extractie
Cauți un aparat cu laser medical? Iată unde îl găsești
Una dintre cele mai căutate aplicații ale laserului în medicină este cea de rejuvenare a pielii. Având în vedere că fântâna tinereții veșnice încă nu a fost găsită, tratamentele cu laserele medicale dau rezultatele cele mai vizibile și de lungă durată. Prin urmare, investiția în aparatele de terapie cu laser este imperativă dacă ai un cabinet particular și îți dorești ca pacientii să fie încântați de proceduri.
Ce fel de tratamente faci cu un aparat de terapie cu laser?
Cu un aparat cu laser medical poți face tratamente ale pielii complexe, cu rezultate vizibile după câteva ședințe. De altfel, cu cât mai performant este aparatul, cu atât mai multe proceduri vei face cu el. Printre tratamentele pe care le poți face cu un laser medical se numără:
- Tratamente pentru îngrijirea pielii / tratamente rejuvenare
- Tratamente pentru diferite afecțiuni dermatologice
- Epilare progresiv definitivă / tratamentul hirsutismului
- Tratamente fracțional ablative
- Tratamente vasculare
- Intervenții chirurgicale în dermatologie și estetică medicală
Ce preț are un laser medical?
Având în vedere cât de multe posibilități îți oferă un aparat de terapie cu laser, te aștepți ca acesta să aibă un preț foarte ridicat. Noi, la Microderma credem, ca în fiecare cabinet medical un laser ar fi necesar - tocmai din acest motiv venim în întâmpinarea medicilor cu o ofertă diversă, cu servicii de calitate, totul la un preț rezonabil. Funcțiile sunt diverse, iar rezultatele sunt de lungă durată.